Secretul Iluminarii spirituale nu mai e un secret !

In ultimii ani librariile au fost literalmente invadate de carti care trateaza despre Iluminare, scrise de autori foarte diversi ca provenienta si orientare. Un lucru foarte bun este ca au aparut si autori occidentali, inclusiv romani, care au avut norocul sa traiasca ei insisi episoade de Iluminare si care pot sa explice acest fenomen din perspectiva mintii occidentale, obisnuita cu explicatiile stiintifice. In timp ce sursele orientale stravechi sunt destul de criptice si explica Iluminarea in termeni mai mult religiosi, autorii occidentali care au trait-o o explica mai mult din punct de vedere psihologic, lamurindu-ne si pe noi cam „cu ce se mananca” treaba asta.

Practic, este vorba de cresterea capacitatii de a fi constient in asa masura incat sa simti ca esti tu insuti fiinta sau lucrul asupra caruia iti pui atentia – si asta NU ca o capacitate paranormala obisnuita, in care cunoasterea suprasenzoriala se face tot dupa modelul „subiectul care cunoaste versus obiectul care este cunoscut”. In cazul Iluminarii, care nu are nimic de-a face cu paranormalul, obiectul/fiinta la care esti atent devine acelasi lucru cu tine insusti, cu fiinta ta cea mai profunda, astfel incat cunoasterea se face fiind tu insuti acel lucru/fiinta, DUPA ce ti-ai pierdut temporar propria personalitate/identitate/ego. Practic, uiti de tine insuti pentru A FI lucrul/fiinta pe care o simti.

Cum e posibil asa ceva? Cica… simplu, deoarece toate fiintele au in profunzimile psihicului lor acelasi Sine (Spirit, Atman, Brahman, Dumnezeu) care este de fapt adevarata lor identitate, adevaratul lor Eu. In momentul in care personalitatea de zi cu zi a omului, asa-zisul „ego” este abandonat, omul nu mai crede ca este ceea ce credea pana atunci ca este (femeie sau barbat cu o poveste de viata proprie), ci isi da seama dintr-o data ca este (si de fapt a fost dintotdeauna) insusi Sinele Universal, care salasluieste in profunzimile psihicului asteptand doar sa fie decoperit/constientizat. Si, odata ce simti ca esti Sinele Universal, atunci simti ca esti si orice alta fiinta/lucru care are  in interior acelasi Sine. Deci, cunoasterea lucrurilor/fiintelor nu se mai face prin observarea lor din exterior, ci fiind acele lucruri/fiinte, din interiorul lor. Asta este marea deosebire dintre cunoasterea proprie omului obisnuit si cunoasterea proprie iluminatilor.

Singura mare problema care sta in calea Iluminarii este abandonarea ego-ului, a personalitatii noastre de zi cu zi, de care se pare ca este foarte greu sa scapi – de aceea exista atat de putini iluminati in lume. Si motivul pentru care nu scapam asa usor de ego este pentru ca il consideram real, cand de fapt el este un fel de iluzie, dupa cum explica cei care au reusit sa il depaseasca.

De ce este ego-ul o iluzie? Ei bine, aici urmeaza intreaga lucrare psihologica si este meritul iluminatilor occidentali de a fi explicat in amanunt problema asta.

In mod obisnuit, noi credem ca suntem corpul pe care il vedem in oglinda. Deci, ne atribuim calitati cum ar fi: frumos, urat, inalt, scund, gras, slab etc., etc., etc… In plus, adaugam acestor identificari si povestea noastra de viata, tot ce ni s-a intamplat de cand eram mici si pana in prezent si toate concluziile pe care le-am tras despre viata in general. Dar adevarul este ca noi NU suntem acest corp si primul lucru care dovedeste acest fapt este exprimarea noastra instinctiva referitoare la el: in vorbirea curenta noi nu spunem „eu, corpul” ci „corpul meu”. Deci, eu sunt un „ceva” care are un corp – si nu corpul in sine. Pe undeva, suntem constienti ca nu suntem corpul pe care il vedem in oglinda. Dar pe de alta parte cadem mereu in confuzie si atribuim psihicului calitatile fizice ale corpului atunci cand spunem „eu sunt slab” sau „eu sunt gras”, sau…sau… Cum adica, psihicul poate fi slab sau gras? Ca sa vezi, mon cher… 🙂

Mergand si mai in profunzime pe problematica identitatii noastre REALE, iluminatii occidentali evidentiaza relatia indisolubila intre ” a fi” si „a sti”. Adica, spun ca nu poti fi ceea ce nu stii si nici nu poti sti ceea ce nu esti. Un exemplu teoretic al acestui principiu este ca „nu poti STI cum este sa fii roman decat daca ESTI roman”. Un strain poate doar sa afle DESPRE cum e sa fii roman, citind asta in carti sau ascultand povestile unui roman, dar el nu va sti niciodata ce inseamna sa fii roman, pentru ca nu este roman. Cand doar afli despre ceva, nu esti acel ceva.

In mod normal, trebuie sa cunosti la perfectie ceea ce esti in mod real – dar nu cunosti ceea ce doar CREZI ca esti. Dupa acest principiu, daca nu cunosti in mod direct si la perfectie corpul, adica daca nu simti fiecare celula a lui si nu esti constient de ceea ce se intampla cu fiecare celula in timp real, inseamna ca NU esti corpul. Poti doar sa afli ceva DESPRE corpul in care „esti” si despre ce se intampla cu el, de exemplu cand simti ca il doare ceva sau cand citesti prin cartile de biologie despre cum este el alcatuit.

Principalul motiv pentru care noi credem ca suntem corpul este faptul ca avem control asupra muschilor si pentru ca primim senzatii de la organele sale de simt, dar constiinta noastra nu se extinde mai departe, la nivel celular de exemplu. Atat de redus este nivelul de constienta la care s-a ajuns pana acum prin evolutie in regnul animal din care facem si noi parte. De-abia in momentul in care vom evolua spiritual si vom fi mai constienti de Sinele din interiorul nostru, vom putea spune pe drept cuvant ca noi suntem corpul, pentru ca Sinele este in orice celula, deci constienta noastra se va extinde si la nivel celular. Atata timp cat noi suntem doar personalitatea actuala, izvorata dintr-o constienta incompleta, este fals sa spunem ca suntem corpul. Acum suntem doar o foarte complexa imagine mentala a corpului si a intamplarilor prin care a trecut el, imagine bazata pe memorie si impregnata de un foarte vag simt al Sinelui interior, care este totusi sursa constientei – altfel nu am simti ca suntem fiinte, ci doar roboti biologici. Scopul evolutiei (naturale si spirituale) este acela de a face fiintele sa fie din ce in ce mai constiente. Sinele interior, care acum este doar o senzatie vaga si nedefinita, trebuie sa devina identitatea noastra cea mai profunda.

Sa ne amintim: a fi inseamna a sti. Ca sa aflam ce suntem noi in acest moment, la nivelul de constienta la care am ajuns, trebuie sa ne punem intrebarea „ce stim noi la perfectie?” Si raspunsul e simplu, singurul lucru pe care il stim la perfectie este povestea noastra de viata, mai precis povestea de viata a corpului care credem ca suntem. Deci, noi, personalitatea, numita cu numele propriu al fiecaruia, suntem doar povestea de viata a corpului, care cuprinde si judecatile de valoare aferente. Care concluzii sunt de fapt si ele false, pentru ca au la baza ideea falsa ca noi (personalitatea, egoul) am fi corpul. Dar, dupa cum am vazut, de-abia cand vom fi Sinele vom fi cu adevarat si corpul. De curand am descoperit ca simtul vag al Sinelui interior se poate intensifica rostind in minte cuvantul „eu” si concentrandu-ne atentia pe ceea ce simtim cand mintea spune „eu”. Daca meditam o perioada de timp in acest fel meditatia se adanceste din ce in ce mai mult si apare chiar o senzatie de liniste extatica, proprie naturii Sinelui. Si acesta e doar inceputul! Odata cu prezenta din ce in ce mai puternica a Sinelui in constiinta se modifica inclusiv comportamentul si felul in care privim viata. Acest proces a fost trait, printre altii, de Cristina Dobrescu si descris in „Omul divin”. Odata cu constienta de Sine dispar egoismul, gelozia, rautatea, simtul concurentei si orice alta forma de comportament rezultata din necunoasterea faptului ca noi avem toti in noi acelasi Sine. De-abia atunci ajungi sa iubesti pe toata lumea si sa nu mai ai nimic impotriva nimanui. Si, bineinteles, nu mai simti nevoia sa te supui regulilor sociale care sanctifica egoismul, gelozia, dusmania si altele care apar din sentimentul ca esti ceva separat de alti oameni.

Acum sa vedem de ce impiedica egoul/personalitatea revelarea Sinelui interior. Simplu, pentru ca mintea, care sta la baza egoului si care nu tace niciodata, atrage permanent atentia spre lucrurile/intamplarile exterioare si nu o lasa deloc sa mearga spre interior, spre Sine, care este de fapt sursa atentiei si a constientei. Mintea este duala, adica poate opera numai cu notiuni de genul plus versus minus, pozitiv versus negativ, mare versus mic, deci functionarea ei se bazeaza pe existenta unor contradictii. Daca inceteaza contradictiile, se opreste si mintea, iar atentia care provine din Sine se poate intoarce la Sine si se poate identifica cu el. Exact asta este Realizarea Sinelui, care are loc odata cu „adormirea” egoului/mintii! O experienta de acest gen a fost descrisa, de exemplu, de Cristina Dobrescu in cartea sa „Omul divin”. La fel a povestit si Ilie Cioara, care a scris mai multe carti, ce-i drept la un nivel mai redus de eruditie stiintifica. Un nivel psihologic foarte inalt il au cartile scrise de David Hawkins, Franklin Merrell-Wolff si Catalin Manea. Fiecare iluminat explica fenomenul trait in functie de cat de bine educat/a era in momentul Iluminarii. Si… se pare ca fenomenul iluminarii este totusi mai raspandit decat se crede in general… tocmai am spus despre trei romani care au trait Iluminarea/Eliberarea de ego si au si scris carti despre asta.

Mentinerea contradictiilor in psihicul uman este ceea ce impiedica evolutia constiintei. Si contradictiile apar in momentul in care natura (umana) nu este respectata, in momentul in care obiceiurile si prejudecatile impuse prin educatie se opun mersului normal al vietii si al evolutiei, asa cum este el de la natura. Eckart Tolle a spus in repetate randuri „sa nu mai opunem rezistenta vietii”. Odata cu rezistenta opusa vietii, in minte se porneste o lupta intre contrarii si asta acapareaza toata atentia si consuma prea multa energie. Orice „NU” spus unor tendinte naturale din noi provoaca contradictii in minte, care duc automat la frustrari. Si cine spune o multime de NU-uri in societatea umana? Biserica si Statul. Cele 10 porunci spun toate sa NU facem ceva anume… iar despre legile Statului, ce sa mai vorbim? Aceste doua institutii, desi bine intentionate la prima vedere, sunt profund anti-naturale si anti-evolutive si constituie motivul direct pentru care nu exista mai multi oameni divini/iluminati in lume. Dovezi in sprijinul acestei afirmatii gasiti in celelalte articole ale mele.

Exista oameni care cred ca sunt spirituali pentru ca sunt religiosi, merg la biserica si se roaga si eventual fac si fapte bune. Ei bine, asta nu duce la Iluminare, ci doar la purificarea egoului, la exacerbarea „binelui” in detrimentul „raului”. Pentru a ajunge la Iluminare egoul trebuie abandonat, altfel mintea nu tace – si un ego bun, purificat, luminos si crezut valoros este foarte greu de abandonat. Cu cat un ego se crede mai bun, cu atat isi doreste mai putin Iluminarea, caci el isi este deja propriul sau Dumnezeu – la figurat vorbind. Mult mai aproape este Iluminarea de cineva al carui ego este impur si care are parte de suferinta din cauza asta, caci acela va „arunca” mult mai usor povara egoului, abandonandu-si complet viata lui Dumnezeu/Sinelui/lui Brahman/lui Allah sau oricui in care crede el. Un proverb zen spune ca iadul si raiul sunt la un centimetru distanta… vorba aia, prietenii stiu de ce 🙂 Majoritatea Iluminarilor s-au petrecut in felul acesta, in conditii de suferinta psihica devenita de nesuportat. A fost, de exemplu, cazul lui Eckart Tolle, al Cristinei Dobrescu si al lui Catalin Manea. Totusi, suferinta nu este deloc necesara pentru Iluminare, abandonarea ego-ului se poate face si printr-o atentie discriminativa, in cursul meditatiei, odata ce practicantul simte din ce in ce mai clar profunzimile si maretia Sinele interior. La intalnirea cu Sinele infinit, egoul se topeste…

Acum sa vedem de ce este atat de valoros acest Sine interior si de ce ne-am dori sa il simtim.

Toti cei care au devenit complet constienti de Sine spun ca el este Alfa si Omega, sursa vietii, a constiintei si a iubirii pure, prezent in miezul fiecarui atom din Univers si in adancul psihicului oricarei fiinte. Incepand cu sursele religioase orientale gen Vedanta si Upanishade si pana la modernii Franklin Merrell-Wolff si Catalin Manea, absolut toti spun ca nimic din ce am cunoscut noi pana acum nu se poate compara cu maretia Sinelui care sta ascuns in noi, asteptand sa fie descoperit. El este infinit, deci nu are margini care sa il delimiteze, de aceea mintea nu il poate concepe sau percepe, caci ea opereaza doar cu segmente finite de realitate. Egoul este finit, Sinele este infinit – si pentru a accede la infinit, trebuie sa renunti la finit. In afara de asta, mintea functioneaza dupa principul dualitatii, deci cunoasterea mentala se face doar de catre un subiect (mintea/egoul) care cunoaste un obiect exterior ei. In actul cunoasterii mentale sunt, deci, implicati doi poli: subiectul si obiectul. Nu si in cazul cunoasterii prin Sine: el, fiind in interiorul oricarui atom si al oricarei fiinte, odata ce ne identificam cu el, cunoastem orice lucru din interiorul sau, fiind acel lucru. Este cunoasterea cea mai directa, cea mai completa si mai intima care poate exista! Cunoasterea mentala facuta dupa modelul subiect-obiect (inclusiv cunoasterea stiintifica) este incompleta si conduce la concluzii false despre lume si viata – adica, la ceea ce misticii orientali numeau „iluzie”. Faptul ca fizica atomica inca nu a reusit sa gaseasca „caramida ultima” a materiei este un fapt destul de concludent. Cand ciocnesti doua particule fundamentale cu viteza luminii si ele se transforma in nimic/energie pura nedetectabila, iar din acel „nimic” apar instantaneu alte particule, care NU au fost parti componente ale particulelor initiale, ce concluzie poti trage? Ca „Nimicul” / Vidul este sursa realitatii vizibile. Exact asta spun si buddhistii, nu-i asa? De fapt ceea ce noi numim „Nimic” este insusi Infinitul, pe care instrumentele stiintifice nu il pot percepe – pentru ca ele percep doar ceea ce are limite, deci poate fi definit prin forma, viteza sau pozitie. Pentru aceste instrumente, ca si pentru mintea umana, tot ceea ce nu are limite care sa il defineasca este…nimic.

Doar Infinitul se poate percepe pe sine insusi – si acest Infinit este in noi, este insusi Sinele. Abandonand egoul devenim constienti ca suntem de fapt Sinele, care am fost dintotdeauna, dar absorbtia atentiei in Finit ne-a facut sa credem altceva, deci, devenim Infinitul care contine toate formele finite care exista si vor exista vreodata. Atunci dispare si frica de moarte, de nefiintare, proprie egoului, caci dupa Iluminare stim ca acest corp, singurul de care suntem constienti acum, este doar una din formele pe care le ia Infinitul – iar constienta noastra ca Sine nu dispare atunci cand corpul dispare. Iluminarea nu ne aduce nimic in plus fata de ce aveam deja, doar ca nu eram constienti ca avem.

SFARSIT

––––––––––-

FARA COPYRIGHT. Oricine poate reproduce acest text pe alte site-uri, cu conditia sa faca referire la site-ul original: constiintaadn.wordpress.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s