O cauza fundamentala a degradarii omului

Prea putini au auzit in zilele noastre de austriacul Viktor Schauberger (1885-1958), un padurar din tata-n fiu care, atent fiind la tot ce misca in padurea in care crescuse, a descoperit o suma de legi fundamentale ale naturii pe care restul oamenilor, necunoscandu-le, si-au pecetluit soarta si au devenit fiinte din ce in ce mai de-naturate si din ce in ce mai degradate fizic si slabe la spirit. In vremuri imemoriale, cand oamenii erau una cu natura si beau doar „apa vie”, ei aveau si anumite puteri de perceptie pe care noi acum le-am pierdut, puteri numite generic „spirituale”. De la acei oameni natural-spirituali ne-au ramas urme de intelepciune pe care noi in ziua de azi nici nu mai stim sa le interpretam, necum sa le aplicam.

Cel mai important lucru descoperit de Viktor Schauberger este acela ca apa este, in forma ei naturala, „sangele Pamantului”. Fara interventia brutala a omului in natura, circuitul apei din atmosfera catre sol si inapoi ar dura mult mai mult, permitand apei din precipitatii sa intre mai adanc in Pamant si sa stea acolo mai mult timp, imbibandu-se cu tot felul de nutrienti, „carboni” cum ii numea Viktor Schauberger, adica, compusi ai carbonului si cu oligoelemente. Cand apa era saturata de acesti compusi, iesea singura la suprafata sub forma izvoarelor naturale, apa de izvor fiind astfel „matura” sau, altfel spus, „adulta”. Acea apa era un fel de apa vie, caci in ea se petreceau tot felul de procese chimice si energetice, conditionate si de temperatura si de felul in care se misca prin paraie si rauri.

Viktor Schauberger considera apa livrata prin conducte orasenilor ca fiind o apa moarta, un „cadavru al apei” cum il numea el, caci fusese devalizata de elementele acumulate in pamant, fusese filtrata , sterilizata si pompata mecanic, astfel incat, iesita din robinete, ea nu mai putea furniza oamenilor si animalelor nutrientii necesari unei bune sanatati. Corpul omului e constituit din cel putin 60% apa, cel al tinerilor chiar peste 80%, deci e extrem de important ce fel de apa bem. Oamenii beau de obicei o apa moarta, care nu poate decat sa le degradeze mai repede corpul si, dupa el si spiritul. Apa este de obicei avida de minerale, asa ca, daca bem o apa fara minerale in ea, aceasta va absorbi mineralele existente in corpul nostru, periclitandu-ne astfel sanatatea. Nici macar apa minerala cumparata la pet-uri nu mai este ce ar trebui sa fie, caci si ea este captata prematur in bazine de acumulare taiate in munte, inainte ca ea sa iasa singura la suprafata. Lipsa carbonilor si a oligoelementelor din apa pe care o bem a dus, astfel, la slabirea capacitatii de rezistenta a organismului in fata bolilor, mai ales in ultima suta de ani, de aceea oamenilor le sunt necesare din ce in ce mai multe medicamente. Sistemele noastre imunitare sunt slabite si, de la o anumita varsta, majoritatea oamenilor devin dependenti de medicamente. Dar noi suntem totusi norocosi ca avem medicamente, lucru care nu se putea spune despre oamenii evului mediu, mai ales despre cei care traiau in mizeria oraselor, adevarate focare de boli, lipsite de apa vie de izvor si de sanatatea padurilor seculare care, totusi, inca mai existau pe vremea aceea.

Cauza directa si imediata a „mortii apei”, denuntata de Viktor Schauberger in presa de specialitate a vremurilor lui, a fost (si este) taierea masiva a padurilor. Padurile mentin rece solul de sub ele, nelasandu-l expus razelor directe ale Soarelui, asa ca apa din precipitatii nu se evapora imediat ci patrunde din ce in ce mai adanc in pamant, scazandu-si in acelasi timp temperatura pana la valoarea de +4 grade Celsius, valoare la care apa este cel mai predispusa sa se imbibe cu carbonii si oligoelementele din pamant.

Dar in cazul in care nu mai exista destule paduri, solul expus direct radiatiilor solare se incalzeste excesiv iar apa din precipitatii se evapora prea repede, inainte de a fi avut sansa sa intre adanc in sol. Aceasta evaporare rapida a apei din sol duce si la acumularea unei cantitati prea mari de apa in aer, ceea ce determina precipitatii excesive, furtuni, inundatii si uragane din ce in ce mai dese, alternate cu perioade de seceta.

Pe vremea lui Viktor Schauberger inca mai existau paduri seculare, in care omul aproape nu calcase. Padurar fiind, el a avut sansa sa strabata acele paduri virgine si sa observe ca facea natura de una singura, neinfluentata de om. A descoperit ca, in primii lor ani de crestere, copacii tineri stau la umbra celor batrani si inalti, ceea ce face ca ei sa creasca incet, intr-o lumina difuza. Aceasta crestere inceata era extrem de benefica pentru proprietatile lemnului, astfel incat lemnul acelor copaci devenea extrem de dur si rezistent, fiind numit „lemn de rezonanta”, din care isi facusera viorile Stradivarius, Amati si alti creatori de instrumente muzicale. In ziua de azi, lemnul padurilor plantate de om nu mai are aceleasi proprietati. Copacii plantati toti in acelasi timp cresc in razele directe ale Soarelui, nu la umbra copacilor batrani, asa incat cresterea lor este mult accelerata. Lemnul lor devine poros, buretos si nerezistent in fata trecerii timpului. Acesti copaci cresc atat de repede si depun atat de multa masa lemnoasa, incat inelele lor anuale se vad fara probleme cu ochiul liber, spre deosebire de vechii copaci crescuti la umbra altora mai batrani, ale caror inele se puteau distinge doar cu lupa. Deci, taierea masiva a padurilor secular, nu a dus doar la degradarea apei, ci a si scos din existenta lemnul crescut natural, sanatos si deosebit de rezistent.

O alta descoperire importanta a lui Viktor Schauberger a fost felul in care se misca apa matura care curgea prin paraiele de munte si modul in care ea isi activa proprietatile energetice. Dupa ce a inteles bine aceste lucruri, Schauberger a inventat diverse aparate care recreau procesele energetice care aveau loc in paraie si astfel a reusit sa creeze o apa vie, vindecatoare de boli. Din aceasta cauza a fost numit „vrajitorul apei”. O carte cu acest titlu este pe piata si in Romania. Cartea contine multe articole scrise de Schauberger, culese de Callum Coats.

Iata, pe scurt, in ce consta procesul energetic: apa matura, imbogatita cu carboni si oligoelemente iese din izvoare si curge la vale prin paraie. In timpul curgerii apa formeaza vartejuri (vortexuri), timp in care se imbogateste cu oxigen. Vortexurile apei reci de +4 grade fac sa aiba loc ceea ce Schauberger numea „emulsifiere”, adica inconjurarea moleculelor de carboni cu molecule de oxigen. Aceasta emulsifiere era un fel de oxidare la rece a compusilor de carbon, deosebita de oxidarea la cald cunoscuta de noi sub denumirea de „ardere”. Arderea duce la marirea volumului de gaze, deci la un fel de explozie, pe cand oxidarea la rece duce la IMPLOZIE, fenomen pe care si-a bazat Schauberger cam toate inventiile sale, inclusiv „farfuria zburatoare” numita Repulsine. Oxidarea la rece, deci implozia, ducea apoi la eliberarea unei energii pe care Schauberger o numea „diamagnetism”, deosebit de diamagnetismul cunoscut de la fizica. Diamagnetismul lui Schauberger era similar cu forta de levitatie si era o forma de energie vie a apei, de aceea el sustinea ca masinile lui sunt vii, iar energia lor era benefica pentru fiinte si chiar vindecatoare.

Aceste eliberari de energie se intampla natural in cazul paraielor de munte care nu sunt expuse direct razelor solare, adica, ale caror maluri sunt acoperite de padure. Multi oameni simt ca statul pur si simplu langa un parau de munte ii incarca cu energie si nu pot explica de ce. Viktor Schauberger a gasit de mult explicatia, dar descoperirile lui nu sunt luate in seama, caci in ziua de azi se urmareste doar o productivitate cat mai mare a resurselor padurii si nu lasarea lor in stare naturala. Ceea ce duce, implicit, la deteriorarea sanatatii noastre si la inmultirea catastrofelor naturale.

De aceea ar fi important ca fiecare om sa se preocupe putin de aerul pe care il respira si de apa pe care o bea, nu ca datorie fata de natura, ci in propriul sau interes. O idee ar fi ca, de fiecare data cand iesim la un picnic in aer liber, sa plantam si un copac (nu pom fructifer), preferabil direct pe malul unei ape. Nu ar trebui sa lasam totul in seama guvernantilor, caci ei sunt putini si resursele lor sunt limitate, comparabil cu resursele unei populatii mari de oameni. Daca fiecare om ar planta un copac de fiecare data cand iese la iarba verde, ceea ce se intampla de cateva ori pe an, intr-un singur an s-ar putea planta sute de mii, daca nu chiar milioane de copaci. Iar peste cativa ani am putea sta la iarba verde la umbra copacilor plantati de noi insine. Pepinierele ofera si puieti de copaci, nu doar pomi fructiferi si copacii sunt chiar mai ieftini. Preferabil este sa fie plantati in apropierea sau chiar la umbra altor copaci, deja crescuti, dar mai ales pe malurile paraielor si raurilor, pentru ca peste ani si ani umbra lor sa poata mentine apa rece, caci temperatura este un factor vital in procesele energetice ale apei. Si, cand apa paraielor si a raurilor va redeveni vie, vom putea bea din ea pentru a ne insanatosi sau a ne incarca cu energie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s